rugăciune
-
Acatistul Sfântului Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii
Purtătorule de dumnezeiescul dor al rugăciunii neîncetate, Sfinte Părinte Noule Antonie, povăţuitorule al călugărilor, ajutătorule al celor din nevoi şi făcătorule de minuni, locuitorul raiului celui de sus, dar nedespărţit de cei de jos, roagă pe Milostivul Dumnezeu să ne dăruiască nouă pace şi mare milă.
23 Noiembrie 2020 -
Acatistul Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul
Chip te-ai făcut înfrânării şi prin dumnezeiescul Duh pe toţi i-ai luminat; alergarea dreptei credinţe ai săvârşit-o şi cu învăţăturile lumea ai luminat şi ai mustrat cugetele celor rău credincioşi, Părinte Cuvioase Grigorie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.
20 Noiembrie 2020 -
Nu este altă avere mai cinstită decât rugăciunea în toată viaţa oamenilor
„Rugăciunea este păzitoarea întregii înţelepciuni, pedepsitoare a mâniei, împilare a îngâmfării, curăţire a pomenirilor de rău, surpare a pizmei şi îndreptarea păgânătăţii la vieţuirea creştinească pe calea vieţii.
28 Octombrie 2016 -
Rugăciuni înainte de Împărtășirea cu Dumnezeieștile Taine
Cred, Doamne, și mărturisesc că Tu ești cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu, Care ai venit în lume să mântuiești pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu. Încă cred că acesta este însuși Preacurat Trupul Tău și acesta este însuși Scump Sângele Tău. Deci, mă rog Ție: Miluiește-mă și-mi iartă greșelile mele cele de voie și cele fără de voie, cele cu cuvântul sau cu fapta, cele cu știință și cu neștiință, și mă învrednicește, fără de osândă să mă împărtășesc cu Preacuratele Tale Taine, spre iertarea păcatelor și spre viața de veci.
23 Mai 2016 -
Rugăciunea orfanului
Doamne, Dumnezeule, pierdut-am pe părinţii mei preaiubiţi, pe care nu-i voi mai vedea în viaţa mea, ar trebui să deznădăjduiesc, dacă n-aş şti că nimic în lume nu se întâmplă fără voia Ta şi că Tu eşti Tatăl orfanilor. Milostiveşte-Te, deci, şi spre mine, şi fii mie Tată în toate zilele vieţii mele.
23 Iunie 2015 -
Rugăciunile de mulțumire după Dumnezeiasca Împărtășire
Trupul Tău cel sfânt, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, să-mi fie mie spre viața de veci, și Sângele Tău cel scump, spre iertarea păcatelor. Și să-mi fie mie Împărtășania aceasta spre bucurie, spre sănătate și spre veselie. Și la înfricoșătoarea și a doua venire a Ta, învrednicește-mă pe mine, păcătosul, să stau de-a dreapta slavei Tale, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale și ale tuturor sfinților Tăi. Amin.
23 Iunie 2015 -
Acatistul Sfântului Marelui Mucenic Teodor Stratilat
Cu numirea oştirii celei adevărate, purtătorule de chinuri al cerescului Împărat, voievod preabun te-ai făcut, Teodore. Căci cu armele credinţei te-ai oştit înţelepţeşte şi ai biruit cetele demonilor şi purtător de biruinţă viteaz te-ai arătat. Pentru aceasta, pe tine cu credinţă pururea te fericim.
23 Iunie 2015 -
Rugăciune pentru vrăjmaşi
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel Unul născut din Tatăl, mai înainte de veci, Care de bună voie ai primit moartea pe cruce pentru mântuirea neamului omenesc şi ca un mieluşel fără de glas împotriva celui ce-l înjunghie, aşa nu Ţi-ai deschis gura, căci pe cruce fiind răstignit între cei doi tâlhari şi batjocoririle de la cei potrivnici primind, spre cer Ţi-ai ridicat ochii şi cu bunătate Te-ai rugat: „Părinte! Iartă-le lor, că nu ştiu ce fac”.
23 Iunie 2015 -
Rugăciune pentru copilul căzut în păcat
Doamne Iisuse Hristoase, Cel Ce ai venit în lume nu pentru cei drepţi, ci pentru cei păcătoşi, vino şi în ajutorul fiului meu (numele), ridicându-l din căderea în care se află. Nu-l lăsa pe el, Preabunule Doamne, să fie batjocorit de diavol, nici să îşi întineze sufletul prin păcate şi fărădelegi.
23 Iunie 2015 -
Rugăciune pentru ocrotirea de grindină
Doamne Atotputernice, Stăpânul şi Dumnezeul nostru, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte, ştim că am greşit la cer şi înaintea Ta, şi am mâniat bunătatea Ta, şi am pornit certarea Ta spre noi, şi suntem vrednici de cea mai cumplită certare a Ta. Însă, ştiind iubirea Ta de oameni că precum Îţi e slava, aşa şi bunătatea şi milostivirea, cădem cu umilinţă la marea Ta milostivire şi Te rugăm pe Tine, Cel ce nu vrei moartea păcătoşilor, îmblânzeşte-Ţi şi-Ţi întoarce groaznica Ta mânie de la noi, credincioşii robii Tăi, şi nu ne pierde cu dreapta Ta mânie, întru fărădelegile noastre.
23 Iunie 2015








