Eşti aici
Rugăciuni
-
Rugăciune la vreme de ispită
Doamne, Doamne, Cel ce ai îngăduit diavolului să ispitească în rai pe strămoşii noştri Adam şi Eva, spre a le încerca ascultarea şi supunerea, Cel ce, de asemenea, ai îngăduit diavolului să ispitească cu îngrozire şi cu grele suferinţe pe dreptul Iov, robul Tău, pentru ca şi mai lămurit să vădească virtuţile şi credinţa lui întru Tine, Cel ce ai dat îngăduinţă satanei să se apropie cu ispitire de Însuţi Fiul Tău, spre a-L îmbia şi a-L momi cu poftele şi deşertăciunile acestei lumi, pentru ca, înfrânt şi ruşinat, acest duh blestemat să audă din gura Mântuitorului lumii cuvintele: „înapoia Me
23 Iunie 2015 -
Rugăciune pentru fraţi şi surori
Doamne, Iisuse Hristoase, dulcele nostru Mântuitor, Care ne-ai poruncit nouă, zicând: „Iubiţi-vă unii pe alţii, precum şi Eu v-am iubit pe voi”, aprinde în întreaga mea fiinţă, focul sfânt al dragostei de Tine şi de aproapele meu, ca în toate să fac voia Ta. Doamne Sfinte, ţine şi pe fraţii mei (fratele meu) şi surorile mele (sora mea) în această dragoste sfântă, pururea. Dă-le lor înţelepciune, sănătate, viaţă bună şi Darul Tău Dumnezeiesc, ca să umble în căile Tale şi să facă cele bineplăcute Ţie.
23 Iunie 2015
